O fila [partea a II-a]

Cred ca toti cei care au citit partea intai a acestei… sa-i zicem povesti si-au dat seama de o chestie. Suntem omnipotenti. Putem sa facem ce vrem, chiar absolut orice. Putem sa zburam, daca vrem chiar si pe dragoni, putem sa plonjam in cele mai mari vise ale noastre si sa mergem pana la capete de drumuri pe care altfel nu avem cum sa le atingem. Totusi, dintr-un capriciu al celui ce scrie vom ramane in preajma lui, ii vom sufla cumva in ceafa, langa el in aproape fiecare secunda.

Il lasasem chiar cand intra in casa. Si daca pana acum am facut un fel de zapping cu tot ce s-a intamplat in ziua lui de munca, acum vom profita de alt lucru pe care il putem face. De ce sa nu oprim timpul ? Pur si simplu sa facem un freeze, sa-l inghetam asha, calcandu-si pragul. Freeze ! Putem sa ne apropiem de el cat vrem, putem sa ne invartim in jurul lui, putem chiar sa radem de pozitia caraghioasa in care l-am surprins, cu un picior in aer dand impresia ca o sa cada in orice moment. I-am putea face si o poanta de genul sa-i ashezam pe pozitia pasului viitor ceva pe care sa alunece si atunci… Totusi nu asta ne intereseaza, nu pozitia lui caraghioasa e lucrul cel mai important in momentul asta. Sa ne apropiem mai mult de el… sa incercam sa-l vedem. Parul drept si cam zburlit, un nas putin curbat de la o obraznicie din copilarie, buzele subtiri zbatandu-se in importivirea unui zambet, urechile parca inca tziuind de jazz-ul care-l delectase dupa-amiaza si ochii… Ochii spun o poveste caci am reusit sa oprim piesa chiar in momentul in care un licar ii disparea incet din ei. Ochii albastrii, clasici, care sincer il cam enerveaza si care in acest moment au o urma… a unui gand, urma insa mult prea vaga pentru a ne spune ceva. Ati putea crede ca cel ce scrie stie mai multe dar va asigur ca ce stie in plus fata de voi nu-l ajuta cu nimic mai mult sa inteleaga. Si… agatandu-ne de licarul acesta , ne dam seama de un lucru trist : il vedem dar nu il vedem, suntem omnipotenti dar nu si omnisitienti. Orice gand ii va fii trecut prin cap cand am spus freeze a inghetat si el intr-un monumental efort de a nu o porni la vale si a creea o avalansa, si ne dam seama ca toata ipostaza asta caraghioasa in care l-am tzinut atata timp nu ne ajuta cu nimic, nici pe noi si nici pe el. Dintr-o data cuvantul viitor are cu totul alt sens. Ne dam seama ca il vedem dar suntem orbi pentru ca nu vedem nimic din el, pentru ca secunda aceea ramane un mister pentru noi, in timp ce el stie ceva, ceva insa ce e ascuns prea bine ca sa iasa la suprafata intr-un simplu licar al ochilor. Parca ma simt putin ridicol pentru ca l-am supus acestui circ numai de dragul de a-mi realiza un capriciu cand defapt tot ce vreau este sa-l inteleg. Va matrurisesc ca orice sugestie este binevenita, dar ca trebuie totusi sa ne amintim ca nu o sa avem niciodata ocazia de a stii ce gandeste pe dea-ntregul. O sa-i cer scuze in noaptea asta cand va dormi si acum il voi lasa liber sa-si stearga licarul acela din albastrul sau de sare.
GO !